pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Deputatul Romeo Nicoară cere demisia șefului Poliției Locale: ”Nu mai așteptați să vă ”scoată” șefii: Dați-vă demisia! Acum”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

După crima care a avut loc, vineri seara, în centrul municipiului Satu Mare, deputatul PNL, Romeo Nicoară, a transmis, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, câte un mesaj către autoritățile municipale, care ”au fost inerte și nu au prevenit o situație care putea să fie 100% evitată”, dar și către șeful Poliției Locale, cerându-i demisia: ”Dați-vă demisia! Acum. Și nu mai căutați scuze”.

”Tragedia din zilele acestea din Satu Mare s-a lăsat, din păcate, așteptată. Autoritățile municipale au fost inerte și nu au prevenit o situație care putea să fie 100% evitată.

În aceste momente, singura atitudine din partea celor care au stat fără să facă nimic este asumarea răspunderii, nu războaie politice și declarații politice. Asumați-vă că ați lăsat o situație socială să degenereze, care era direct în coordonarea primăriei. Asumați-vă și propuneți soluții. Nu suntem sat fără câini.

Iar cei care aveți un rol direct în acest caz, cum este cazul Șeful Poliției Locale, nu mai așteptați să vă ”scoată” șefii: dați-vă demisia! Acum. Și nu mai căutați scuze.

Noua conducere a primăriei are obligația morală să vină cu o nouă politică socială, modernă, cu soluții adevărate de integrare socială și cu măsuri, în oglindă, de ordine publică.

Cât privește „răspunderi” politice, nu vom uita niciodată asaltul asupra legilor penale făcut de PSD, care a încurajat pe față infracționalitatea, zi de zi, timp de 3 ani, sau modul în care au forțat pensionarea din Poliție a multor specialiști care azi, iată, ne lipsesc.

Condoleanțe familiei îndurerate”, a scris Romeo Nicoară pe Facebook.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii