În cadrul ședinței de CJ, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a propus completarea ordinii de zi cu proiectul privind aprobarea, în fază de propunere, a criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor destinate închirierii, în mod exclusiv pentru tinerii specialiști din sănătate, din blocul de locuințe realizat prin ANL, de pe strada Tudor Vladimirescu din Satu Mare. Pentru cele 16 locuințe din acest imobil au fost depuse peste 60 de cereri.Urmează ca după votul consilierilor de astăzi, asupra hotărârii să se exprime şi Ministerul Dezvoltării, însă nu se ştie cât va dura acest lucru.
- “Eu am speranţa ca în maximum 30 de zile să primim avizul de la minister şi pe urmă trecem pe procedura legală de a repartiza aceste locuinţe. Sunt depuse peste 60 de cereri şi avem doar 16 locuinţe”, a declarat preşedintele CJ.
Medicii de pe secţiile cu personal redus, precum Unitatea Primiri Urgențe, Cardiologie şi ATI vor avea prioritate.