pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Crăciunul e sărbătoarea iubirii și pentru vârstnici

În centrele de zi pentru vârstnici din Satu Mare, Carei și Turulung ale Organizației Caritas pensionarii se bucură an de an împreună de cea mai frumoasă veste – cea a nașterii pruncului Iisus.

Crăciunul este un eveniment special nu doar pentru copii, ci și în viața persoanelor de vârsta a treia, fiind un izvor de bucurie și speranță. De aceea, în centrele de zi pentru vârstnici al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare se pune accent deosebit pe marcarea acestei sărbători importante.
Membrii Centrului de Zi „Speranța” pentru Vârstnici al Caritas au sărbătorit Crăciunul într-un cadru festiv joi înainte de masă.
Evenimentul a fost deschis de coordonatorul instituției, Hauler Magdolna, iar apoi directorul Organizației Caritas, preotul romano-catolic Ioan Roman a adresat câteva cuvinte călduroase vârstnicilor prezenți la eveniment. Părintele a pornit de la sensul cuvântului Betleem, locul nașterii lui Iisus, care înseamnă: „casa pâinii”, acea casă, acea locuință unde se consumă pâine împreună. Prin urmare, termenul se poate referi și la Centrul „Speranța”. Ioan Roman i-a îndemnat pe cei prezenți să facă tot posibilul ca Betleemul-Speranța să fie pentru pruncul dumnezeesc cel mai frumos loc în care să se nască. El i-a rugat pe membrii clubului să fie o binecuvântare unul pentru alții și să aleagă împărăția lui Dumnezeu, căci aceasta se află în noi, depinde doar de decizia noastră. „Fie ca în lumea aceasta a lui Dumnezeu pe care o alegem, toți oamenii să fie o binecuvântare pentru noi, și să dorim ca acolo unde stăm să fie un Betleem. Astfel Crăciunul va dăinui nu doar în zilele acestea feerice, ci Crăciun va fi și în celelalte zile ale anului” – a spus părintele.
Preotul ortodox Sabo Petru a afirmat că Centrul „Speranța” este un model de armonie a tradițiilor religioase. În urmă cu 40-50 de ani tradițiile de sărbători religioase se mențineau în primul rând la țară, acolo era vatra culturii religioase. În anii industrializării mulți oameni s-au mutat la oraș, aducând cu ei culturi și tradiții diferite. În loc să armonizeze aceste tradiții, oamenii se izolau. Părintele a apreciat atmosfera de la Centrul „Speranța” în care se întâlnesc și conviețuiesc mai multe tradiții religioase în cea mai mare armonie.
Pastorul reformat Rácz Ervin a vorbit despre imensa putere a iubirii. Atunci când îi îndeamnă pe vârstnici să-și iubească aproapele, ei spun adesea că nu mai au putere să iubească, așa cum nu mai au putere să facă multe lucruri pe care puteau să le facă în urmă cu 10-20 de ani – a povestit preotul. „Dar dacă poți să-ți împreunezi mâinile ca să te rogi, oricât de departe ar trăi copilul tău, oricât de departe ar fi persoana pe care o iubești, în rugăciune și prin rugăciune distanța dispare. Atunci când te rogi, copilul tău este cu tine, oriunde s-ar afla” – a afirmat Rácz Ervin.
Vârstnicii au cântat colinde atât în limba română, cât și în limba maghiară. Kiss Ana a recitat o poezie scrisă de Ion Creangă, octogenarul Kruzlics János a recitat din poemul „Crăciun” al lui Ady Endre, iar Marchiș Gheorghe (Gigi) a împărtășit cu colegii săi de club câteva gânduri frumoase legate de această minunată sărbătoare.
La finalul evenimentului fiecare vârstnic a primit un colet cadou din partea Organizației Caritas, coletele fiind înmânate chiar de directorul Ioan Roman.
Centrul „Sf. Iacob” din Satu Mare are rugăciunea proprie pe care vârstnicii o rostesc zi de zi și are și propria sa tradiție de sărbători. Echipa centrului oferă pensionarilor în fiecare an câte o felicitare personalizată incluzând un citat celebru despre iubire, credință și Crăciun. Vârstnicii citesc pe rând gândurile frumoase de pe felicitare, discută un pic despre fiecare citat în parte, iar apoi cântă colinde împreună. Așa s-a întâmplat și în acest an.
Pensionarii de la clubul din Carei al Caritas au interpretat scena nașterii pruncului Iisus în cadrul festivității de Crăciun. Vârstnicii s-au pregătit timp de două săptămâni pentru mica scenetă pentru a putea reda cât mai autentic evenimentele petrecute în urmă cu mai mult de două mii de ani.
Doamnele de la clubul din Turulung au marcat Crăciunul într-o atmosferă familială. La eveniment a fost invitat și directorul Organizației Caritas, părintele romano-catolic Ioan Roman, care a cântat și s-a rugat împreună cu vârstnicii.
Festivitățile de Crăciun se încheie în fiecare centru de zi pentru vârstnici al Caritas cu înmânarea cadourilor. În unele instituții pensionarii obișnuiesc să ofere colegilor câte o mică atenție, dar cu toții primesc câte un colet cadou din partea organizației, pentru a simți și în acest fel grija pe care le-o poartă.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii