Patrimoniul nostru cultural este o sursă de viaţă şi de inspiraţie de neînlocuit. Este legătura noastră cu trecutul, este prezentul pe care îl trăim zi de zi şi mai cu seamă este ceea ce transmitem viitoarelor generaţii. De aceea este vital să conservăm şi să restaurăm acest patrimoniu pentru a-l salva de la distrugere şi a-i prelungi cât mai mult viața.
Confederația Europeană a Asociațiilor Conservatorilor și Restauratorilor, din care face parte și Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, a organizat în perioada 4-10 octombrie Zilele Europene a Conservării și Restaurării propunându-și să atragă atenția asupra importanței conservării și restaurării patrimoniului cultural european.
Laboratorul zonal de restaurare conservare al Muzeului Județean Satu Mare se alătură acestei manifestări, organizând în data de 14 octombrie 2021 o expoziție intitulată “Din culisele restaurării”. Expoziția aduce în fața publicului aspecte și momente importante, prezentând obiecte restaurate sau în curs de restaurare, imagini foto și video din timpul procesului de restaurare, toate acestea oferind o imagine complexă a efortului, a muncii și a pasiunii care sunt înglobate în final în obiectul muzeal adus în fața vizitatorului.