”Ioana Bran a fost desemnată ministru al Tineretului și Sportului, în noul Guvern. Numirea în această funcție a unui politician sătmărean este un avantaj pentru Satu Mare, deoarece cunoaște problemele municipiului în domeniile de tineret și sport și astfel poate ajuta la soluționarea acestora. Conducerea municipiului are multe cazuri prezentate Ministerului Sporturilor și Tineretului care nu fuseseră soluționate de luni, sau chiar ani de zile. Împreună cu primarul am adus din nou în atenția ministrului aceste probleme, sperând ca din postura pe care o deține, Ioana Bran va acorda atenție deosebită intereselor sătmărenilor”, a declarat deputatul Lóránd Magyar.
Primăria Satu Mare a început de mai mulți ani demersurile pentru a obține Hotelul Sport, aflat acum în continuă degradare.
„În legătură cu Hotel Sport am cerut, în repetate rânduri, guvernului să cedeze imobilul Primăriei. În această clădire, lăsată deja de șase ani de zile în paragină, am dori să cazăm, după o reabilitare completă, sportivii sosiți la Satu Mare” – a declarat Gábor Kereskényi.
Deputatul Lóránd Magyar solicită ajutorul ministrului și în cazul sălii de scrimă „Alexandru Csipler”. Primăria dorește să reabiliteze clădirea din fonduri europene, însă pentru materializarea acestui fapt, pe perioada lucrărilor de reabilitare, ministerul ar trebui să cedeze clădirea municipiului Satu Mare. Până în prezent, însă, - din motive de neînțeles – nu s-a primit răspuns afirmativ.
„Am discutat deja în repetate rânduri cu președintele Federației Române de Scrimă în legătură cu înființarea unui centru olimpic de sabie masculină. Discuțiile sunt foarte avansate, iar materializarea acestui proiect ar da un nou impuls scrimei sătmărene. Dar, este nevoie de asigurarea unor condiții foarte bune de antrenament pentru sportivi, de aceea insistăm pentru a reabilitarea totală a sălii de scrimă și a izolarea termică a imobilului. Până în prezent, însă, solicitările noastre nu au fost ascultate la nivelul ministerului. Sper ca noul ministru din Satu Mare ne va susține și ne va sprijini în materializarea planurilor noastre.” – a declarat deputatul Lóránd Magyar.