Deputații au adoptat, marți, iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice", cu 295 de voturi ,,pentru” și o abținere. 

Dezbaterile din Comisia juridică a Senatului au început, astăzi, cu o nouă amânare. Social democrații au motivat acest lucru prin faptul că trebuie să se ia o decizie în Comitetul Executiv al partidului, a cărui ședința va avea loc astăzi, în jurul orei prânzului, informează Realitatea PLUS. 

Preşedintele executiv al PSD Satu Mare, Ioan Oneţ, a fost desemnat candidat al partidului la Primăria Carei. 

Camera Deputaților a adoptat în acestă seară proiectul de lege prin care este instituită carantina și izolarea.

Adrian Cozma este candidatul PNL la președinția Consiliului Județean. Acesta a ieșit învingător din primul tur, obținând peste 50% dintre voturile colegilor.

Adrian Cozma este oficial candidatul din partea PNL la președinția Consiliului Județean Satu Mare. Acesta a ieșit învingător din primul tur, obținând peste 50% dintre voturile colegilor.

Proiectul de lege inițiat de deputatul Romeo Nicoară a trecut și de Camera Deputaților și merge la promulgare. Astfel, persoanele condamnate definitiv pentru corupție nu vor mai putea beneficia de pensie specială.

Parlamentul a decis astăzi (17 iunie) impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. PSD și PNL susțin adoptarea impozitării pensiilor speciale, în timp ce USR spune că acest lucru nu se poate pentru că afectează și pensiile de serviciu.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege care prelungește mandatele aleșilor locali și acordă Parlamentului prerogativa stabilirii datei alegerilor locale.

Președintele Klaus Iohannis le transmite parlamentarilor care nu vor să voteze prelungirea stării de alertă că în plină epidemie de coronavirus ”nu ne putem târgui pe voturi”.

Deputatul Romeo Nicoară a ținut să sublinieze azi, în cadrul unei conferințe de presă, că România nu e singură în tot acest efort de redresare și că Uniunea Europeană este alături de toate statele membre în acest moment dificil al crizei sanitare și economice, acordând un ajutor financiar extrem de mare. 

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea PNL Satu Mare, prin președintele Adrian Albu și deputatul Romeo Nicoară, a susținut o serie de declarații de inters local și câteva teme politice naționale.

Deputatul PNL Romeo Nicoară este de părere că ”data alegerilor trebuie stabilită de Guvern în funcție de evoluția epidemiei, de sfaturile medicilor, nu într-un birou politic la PSD, până la o dată limită clară”. 

Conducerea PNL Satu Mare a marcat azi 145 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal prin depunerea unei coroane de flori la statuia marelui om de stat Ion I.C. Brătianu. 

Mihai Huzău a demisionat din ALDE Satu Mare. Demisia acestuia vine după numirea lui Adrian Ștef în funcția de președinte interimar al filialei judeţene Satu Mare de către Biroul Național ALDE.

În această dimineață, o parte dintre membrii PNL Satu Mare au donat sânge.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, se va afla mâine, 9 mai, într-o vizită de lucru în județul Satu Mare.

Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că PSD continuă să promoveze legi care duc la o formă de autonomie a Ținutului Secuiesc.

Deputatul PNL Romeo Nicoară a transmis punctul său de vedere în legătură cu proiectul de lege al Ținutului Secuiesc, adoptat tacit de către Camera Deputaților. 

Camera Deputaților a adoptat, un proiect de lege care acordă autonomie administrativă Ținutului Secuiesc. Inițiativa legislativă a fost depusă de deputați UDMR cu o zi înainte de Crăciun, în 2019.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii