pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Mani Gyenes a încheiat pe locul cinci la clasa Malle Moto ediția din acest an a Dakarului

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sătmăreanul Emanuel Gyenes, de la Autonet Motorcyle Team, a încheiat ediția din acest an a celui mai important raliu de anduranță din lume pe locul cinci la clasa Malle Moto - Original, iar în clasamentul general, Mani s-a clasat pe locul 40.

Din păcate, din cauza problemelor tehnice întâmpinate pe parcursul acestei a Dakarului, Mani nu a reușit să-și îndeplinească cele două obiective pe care și le-a propus la startul ediției din acest an.
Ultima etapă a Dakarului a avut loc pe traseul Bisha > Jeddah, pe o distanță de 680 km, dintre care 164 km de probă specială, iar la finalul zilei Mani a ajuns al patrulea la categoria Malle Moto, cu nouă minute și 12 secunde în spatele câștigătorului de etapă, Charan Moore, iar la general s-a clasat al 43-lea. 
Pilotul britanic Sam Sunderland a câştigat pentru a doua oară Raliul Dakar la categoria moto, după un prim succes obţinut în 2017, când competiţia s-a derulat în America de Sud.
Sunderland (32 ani), care a concurat sub culorile echipei spaniole Gas Gas, susţinută de constructorul austriac KTM, l-a devansat în clasamentul final, cu 3 min 27 sec, pe chilianul Pablo Quintanilla (Honda), poziţia a treia fiind ocupată de austriacul Matthias Walkner (KTM), la 6 min 47 sec.

Clasamentul final al Raliului Dakar 2022 (moto):

1. Sam Sunderland (Marea Britanie/Gas Gas Factory Racing) 38h47:30
2. Pablo Quintanilla (Chile/Monster Energy Honda) 38h50:57
3. Matthias Walkner (Austria/Red Bull KTM Factory Racing) 38h54:17
4. Adrien Van Beveren (Franţa/Monster Energy Yamaha Rally Team) 39h06:11
5. Joan Barreda Bort (Spania/Monster Energy Honda) 39h13:12
……
40. Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) 47H 07' 11''
Cea mai bună clasare a lui Gyenes la Raliul Dakar, în clasamentul general, a fost în 2016 (locul 14), alte performanţe înregistrate fiind două victorii la clasa Marathon (2011, 2015) şi alta la Malle Moto, în 2020. Anul trecut, Mani a ocupat locul 23 la general şi a fost pe 2 la Malle Moto.
 
Pilotul qatarian Nasser al-Attiyah (Toyota) a câştigat pentru a patra oară Raliul Dakar la categoria auto, după succesele din 2011, 2015 şi 2019, la finalul etapei a 12-a (ultima), desfăşurată vineri între Bisha şi Jeddah, în Arabia Saudită.
Al-Attiyah (51 ani), care s-a impus în două etape (plus prologul) la actuala ediţie a raliului-raid, l-a devansat în clasamentul final, cu 27 min 46 sec, pe francezul Sebastien Loeb (BRX Hunter), multiplu campion mondial de raliuri, în timp pe poziţia a treia s-a clasat sauditul Yazeed Al Rajhi (Toyota), la 1 h 01 min 13 sec.

Clasament final al Raliului Dakar 2022 (auto):

1. Nasser Al-Attiyah (Qatar/Toyota) 38h33:03
2. Sebastien Loeb (Franţa/BRX Hunter) 39h00:49
3. Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită/Toyota) 39h34:16
4. Orlando Terranova (Argentina (BRX Hunter) 40h00:26
5. Giniel De Villiers (Africa de Sud/Toyota) 40h14:51

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii