pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Liga 2 | Olimpia s-a reunit sub comanda lui Tibor Selymes Foto: Valentin Păduraru

Liga 2 | Olimpia s-a reunit sub comanda lui Tibor Selymes

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
FC Olimpia 2010 Satu Mare s-a reunit astăzi în vederea pregătirii sezonului competițional 2017-2018 sub comanda noului antrenor Tibor Selymes.
Până la sfârșitul acestei săptămâni fotbaliștii sătmăreni se vor pregăti la Satu Mare, iar sâmbătă vor pleca într-un stagiu de pregătire de 12 zile în Poiana Brașov. Noul antrenor al Olimpiei a declarat că își dorește ca până la plecarea în cantonament să definitiveze lotul pentru noul sezon care va fi alcătuit din 25 jucători (trei portari și 22 jucători de câmp).
  • ”Îmi propun să construim o echipă puternică, o echipă cu potențial cu care să ne îndeplinim obiectivul (...) săptămâna asta voi avea discuții cu fiecare jucător în parte și apoi vom vedea cu cine mergem mai departe. Până la plecarea în cantonament îmi doresc să facem lotul în proporție de 90-95%”, a declarat Tibor Selymes.
Conform celor declarate de președintele clubului Olimpia în această perioadă se poartă negocieri cu o parte dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut pentru ”galben-albaștrii” însă vor mai veni și alți jucători la echipă deoarece ”e greu să faci performanță doar cu jucători sătmăreni”.
Președintele Attila Karda a afirmat că Olimpa își propune în sezonul 2017-2018 a Ligii 2 să ocupe unul din locurile 1-6.

La primul antrenament, gruparea sătmăreană s-a afişat cu un staff tehnic nou condus de antrenorul principal, Tibor Selymes, şi cu trei jucători noi: Alex Babiciu (Crasna Moftinu Mic) și francezii Daouda și Dembele. În total, la reunire, au participat 19 jucători, printre care și Denis Chivari, care revine după o lungă perioadă de pauză din cauza unei accidentări la genunchi. De asemenea, la antrenamentul de astăzi a participat și căpitanul Cosmin Iuhas dar și Mihai Onicaș, aflat sub contract cu Olimpia până vineri, iar la finalul examenelor de bacalaureat se vor alătura lotului și frații Vincze de la Recolta Dorolț.

Jucătorii care s-au prezentat la antrenamentul de astăzi: Marius Șuta, Bogdan Dascălu, Valter Heil, Florin Mureșan, Bogdan Faur, Adrian Ciul, Romario Rus, Cosmin Bura, Ciprian Duruș, Robert Villand, Vasile Pop, Darius Lukacs, Florin Chitaș, Angelo Cocian, Alin Văsălie, Denis Chivari, Alex Babiciu, Daouda, Dembele.

În cadrul ședinței de ieri a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal s-a aprobat în calendarul competiţional al Ligii 1 şi al Cupei României, ediţia 2017-2018, iar în privinţa startului campionatelor Ligii 2 şi Ligii 3 se va lua o hotărâre, oficial, în şedinţa viitoare a CEx-ului, care va avea loc pe 11 sau 12 iulie.
Neoficial, sezonul 2017-2018 al Ligii 2 va începe în primul weekend al lunii august, iar la start se vor înscrie 20 de echipe, însă este posibil ca unele echipe să nu se înscrie în campionat, la fel ca în sezonul trecut.

Echipele cu drept de participare în Liga 2: Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureş, UTA Arad, CS Mioveni, Chindia Târgovişte, FC Braşov, Dunărea Călăraşi, CS Afumaţi, FC Olimpia 2010 Satu Mare, Luceafărul Oradea, Dacia Unirea Brăila, Foresta Suceava, CS Baloteşti, Academica Clinceni, ASU Politehnica Timişoara, Ştiinţa Miroslava, Metaloglobus Bucureşti, SCM Piteşti, Ripensia Timişoara şi AFC Hermannstadt.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii