pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a modificat și a introdus un paragraf nou în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) pentru liga a II-a, la cererea echipelor participante care nu dețin în prezent jucători formați la nivelul clubului, potrivit site-ului FRF.
Astăzi, în sala Voința din Satu Mare a avut loc meciul decisiv la categoria 60 kg pentru stabilirea reprezentantului României la Campionatul Mondial de Box din Rusia.
Cu o săptămână înaintea începerii campionatelor județene, echipele din liga de elită au jucat ultimele amicale în care au încercat să găsească formula ideală de joc și în care antrenorii au testat ultimii jucători sosiți la echipe.
Ediţia a XI-a a Cupei Viitorul a luat sfârșit aseară, odată cu festivitatea de premiere desfăşurată la Baza Sportivă din Hereclean.
Astăzi la sediul AJF Satu Mare a avut loc ședința Comitetului Executiv al AJF Satu Mare în care s-a definitivat componența campionatelor județene, s-a stabilit țintarul celor trei ligi județene și s-a stabilit Comisia de omologarea a terenurilor la fiecare categorie competițională.

Interviu cu conducerea administrativă (Zsolt Maiorceac) și tehnică (Adrian Micaș) a Someșului Oar înainte de startul ediției 2015-2016 a Ligii a IV-a Elite.

După tragerea la sorți a sezonului regulat a ediţiei 2015-2016 a Ligii 2, am discutat cu conducerea tehnică (antrenorul Tibi Csik) și cea administrativă (Cimpean Ioan, președintele Consiliului Director) a Olimpiei Satu Mare despre țintarul seriei, modul de desfăşurare al competiţiei, perioada de pregătire și lotul cu care se va prezenta echipa sătmăreană la startul Ligii 2 din data de 29 august.
Lucian Bute: „M-am întors, Je suis de retour, I am back”,  fost prima declaraţie dată de Lucian Bute după ce a câştigat meciul de duminică dimineaţa.
 

M-am intors,Je suis de retour...I am back....

Posted by Lucian Bute on Saturday, August 15, 2015
Campionatul Ligii a II-a va debuta cu un sezon regulat ce cuprinde 26 de etape, urmat de un play-off şi un play-out, în urma cărora se vor decide echipele retrogradate şi echipele care vor promova în Liga 1.
Fostul jucător al Olimpiei Satu Mare, Adrian Marinaș va juca în următorul an în campionatul Ungariei, la Nagyecsed, echipă ce evoluează în Liga a IV-a.
Probele pe care le-au susținut arbitri sătmăreni au fost 4X40 metri şi testul FIFA 50/ 150 m, probe pe care majoritatea arbitrilor le-au trecut cu bine.
Cu o carieră ”clădită ” doar prin muncă și de care este foarte mândru, Sălăgeanu a hotărât că a sosit momentul să renunțe la fotbal și să-și dedice timpul familiei.
Școala de fotbal Primavera Satu Mare organizează la sfarșitul acestei săptămani două turnee rezervate grupelor de copiii născuți în anii 2008 și 2007.
Platoul din Centrul Nou al municipiului Satu Mare va găzdui Trofeul Sătmarului la volei pe plajă.
Două partide din turul 3 preliminar al Europa League vor avea la centru arbitri din România.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii