pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Compania aeriană Wizz Air anunţă introducerea mai multor zboruri spre Londra Luton de la Aeroportul din Satu Mare.

În cadrul evenimentului "Marea Ataşare", parte din campania de alăptare sincron la nivel mondial prilejuită de Săptămâna Internaţională a Alăptării, zeci de mame din Satu Mare, îmbrăcate în port tradiţional sau în haine de culoarea albă, îşi vor alăpta copiii sincron, timp de un minut, în Grădina Romei.

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, în județ, numărul locurilor de muncă vacante a ajuns la 394.

Peste 120 de jandarmi sătmăreni vor asigura măsuri specifice la manifestările organizate în acest weekend în județul Satu Mare.

Un număr de 26 de doamne au concurat pentru titlul „Miss Ana 2018”, în cadrul balului onomastic organizat joi la Centrul de Zi „Speranța” pentru Vârstnici. 

Proiectul „Salvator din pasiune”, prin care se lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România, a demarat și în județul Satu Mare.

Șapte tineri pompieri, absolvenţi ai Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești şi-au început activitatea la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare.

Direcția de Cultură a Municipiului Carei organizează duminică, 29 iulie 2018, începând cu ora 12.15, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Municipiul Carei, un moment solemn cu ocazia Zilei Imnului Național.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare are în pregătire patru cursuri de formare profesională.

Cu trei zile înainte de începerea Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic (INTC), a început instruirea voluntarilor în Satu Mare.

Primul festival de bere artizanală organizat în Satu Mare care își propune să adune toți iubitorii de bere pe platoul din Piața 25 Octombrie.

Bistrița, Brașov, Iași și Roman sunt cele patru orașe care au intrat în cursa pentru titlul „Capitala Tineretului din România”, ediția 2019-2020. 

Legea nr.133/18.06.2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate vizează noi modificări pentru fluidizarea activității și asigurarea unui climat civilizat de furnizare a serviciului public pentru evidența și eliberarea pașapoartelor simple electronice.

Primul magazin Partener Enel din Satu Mare a fost deschis astăzi, astfel încât clienții persoane fizice și juridice vor beneficia de un punct dedicat de vânzări și vor putea să profite de oferte personalizate pe piața liberă atât pentru energie electrică cât și pentru gaze naturale.

Cea de a XI-a ediție a AugustFEST se va desfășura, în perioada 7-12 august 2018, în Parcul Castelului Károlyi din municipiul Carei.

Se convoacă şedinţă ordinară a Consiliul Local al municipiului Satu Mare, pe data de 19.07.2018 ora 14.00.

Societatea VASY & ALEX SRL, în calitate de beneficiar al Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Obiectivul specific – Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor în domeniile competitive identificate în SNC și PDR-uri, Prioritatea de investiții 2.1 A – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microîntreprinderi, anunță demararea proiectului ”Înființarea unei unități de producție de peleți și brichete din paie la societatea VASY & ALEX SRL”, cod SMIS 111584.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii