pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Răsfăț de toamnă la ștrandul AQUASTAR!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Începând de sâmbătă, 3 octombire, de la ora 10.00, complexul acvatic Aquastar îşi redeschide porţile
pentru toate persoanele dornice de relaxare şi recreere în Imperiul Apelor. Tarifele nu se schimă, ba mai mult de atât revin promoţiile mult aşteptate şi îndrăgite cu un orar modificat puţin.

În extrasezon te distrezi mai mult şi mai bine doar la complexul acvativ Aquastar din Satu Mare. Lucrările de întreţinere sunt finalizate, iar din 3 octombrie Imperiul Apelor îi aşteaptă pe toţi iubitorii de bălăceală şi relaxare într-un ambient şi mai primitor şi mai curat. Vara abia a trecut şi poate nu ai avut timp să te relaxezi, nu e nimic Aquastar îţi sare în ajutor, poate consideri că “bateriile tale“ nu sunt 100% încărcate cu toate că ai fost deja în concediu, nu e nimic Aquastar îţi sare în ajutor, poate cauţi un loc unde să îţi petreci sfârşitul de săptămână alături de familie sau prieteni, la Aquastar găseşti tot ce îţi doreşti.

Echipa de profesionişti a celui mai mare complex acvatic din regiunea de Nord Vest a României a pregătit, până în cele mai mici detalii, locul perfect în care tu să te simţi ca în paradis. Piscina de relaxare şi distracţii este construită dintr-un ansamblu complex de bazine, iar apa are temeperatura perfectă de 30-32 grade Celsius. Acesta este dotată cu sistem de hidro-aeromasaj, de tip jacuzzi şi alte elemente de senzaţie precum duşuri în formă de “gât de lebădă“, casacadă de presiune şi alte surprize. Tot în incinta complexului mai puteţi găsi bazinul de înot pentru începători şi o piscină pentru copii. Aquapark-ul Aquastar dispune şi de două bazine cu apă termală, unul semiacoperit şi altul în aer liber. Apa deja cunoascută pentru efectele benefice asupra afecţiunilor reumatismale inflamatorii, degenerative, abarticulare, afecţiunile post-traumatice, neurologice periferice şi centrale, ginecologice şi asociate, este extrasă din puţuri proprii şi de la o adâncime de 1300 metri, respectiv 600 metri şi are o temperatură de 37- 38 grade Celcius.

Aquastar nu este un complex doar pentru bălăceală, aici găseşti şi o bază de tratament numită Aqua Medica unde vă aşteaptă o gamă largă de servicii de fizioterapie, kinetoterapie, hidroterapie şi masaj. De asemena “Lumea Saunelor“ este pregătită să îi treci pragul, iar tratamentul cu peştişorii Garra Rufa îţi va oferi o experenţă inedită. Cei care doresc să îşi menţină condiţia fizică pot profita de sălile de fitness “Robi Fitness“ dotată cu aparate noi şi moderne. În Imperiul Apelor se organizează cursuri de înot, atât pentru copii cat și pentru adulți cu instructori profesioniști. Nu în ultimul rând la restaurantul din incinta complexului Aquastar găsiţi mâncăruri delicioase, special preparate pentru a statisface până şi cele mai pretenţioase gusturi.

Orarul de funcţionare a complexului acvativ este de luni până duminică de la ora 10.00 la 21.00. Tarifele sunt aceleaşi pe care deja le cunoaşteţi şi anume biletul pentru adulţi costă 30 lei, biletul pentru elevi, studenţi şi pensionari costă 20 lei, copiii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 14 ani vor plăti doar 15 lei, sauna costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii, iar accesul la saună pentru 90 de minute, fără acces la piscină, costă 15 lei la adulţi.

Aflându-ne deja în extrasezon, pentru bucuria multora, reapare biletul Matinal, valabil de luni până vineri între orele 10.00 şi 14.00 la preţul de doar 15 lei indiferent de vârstă. Mai mult de atât faţă de sezoanele anterioare toţi clienţii vor avea o ora în plus pentru bălaceală, programul matinal anterior începând de la 11.00.

La solicitarea clienţilor, s-a reintrodus biletul Siesta valabil de luni până vineri între orele 14.00 şi 17.00, la preţul de doar 20 lei, indiferent de vârstă. Pe lângă accesul la piscine, cei care optează pentru acest bilet vor avea, în plus, acces nelimitat în “Lumea Saunelor“.

Echipa Aquastar s-a gândit şi la persoanele care muncesc până spre seară aşa că au introdus din nou bilete promoţionale de după-amiază. Acestea sunt valabile numai de luni până vineri între orele 17.00 şi 21.00. Costul unui bilet pentru adulţi este de 20 lei, iar cel pentru pensionari, elevi şi copii - 15 lei.

Toate biletele includ dulapul în vestiar. Toate bilete promoţionale sunt valabile doar în zilele lucrătoare, iar în weekend, sambăta şi duminica, sunt valabile biletele pe toată ziua.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii