prezent azi la ședința Comisiei de Dialog Social alături de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare căreia i-a solicitat respectarea şi acordarea drepturilor ce li se cuvin angajaţilor din centrele de îngrijire şi asistenţă socială din subordinea DGASPC Satu Mare. Acesta a explicat obligativitatea instituțiilor publice, potrivit legii, cu peste 21 de salariați de a avea contract colectiv de muncă. Acesta este supărat că la DGASPC Satu Mare nu este în prezent, arătând că în anul 2015, când a fost negociat un contract colectiv de muncă, angajații aveau sporuri inclusiv pentru condiții deosebit de grele.
Pe de altă parte, conducerea DGASP susține că, printr-o adresă oficială, Burulea ar fi fost invitat la renegociere, cu 30 de zile înainte de expirarea contractului, însă nu a răspuns invitației.
Cu toate că a refuzat un dialog direct cu conducerea DGASPC, prezentă la ședință, Burulea i-a explicat prefectului că ”Dacă un astfel de șef de instituție i-ar întreba pe acești oameni care pleacă acasă cu 700-800 de lei în mână (în 2015), astăzi pleacă acasă cu 1.400, unii chiar mai puțin, cu câte doi copii la școală, întrebându-i cum vin în astfel de locuri de muncă unde sunt câte unul-doi pe schimb pe secție cu câte 40-50 de beneficiari, unii cu diverse handicapuri, nu știu cât de ușor ar fi. Însă, din păcate, ca să arătăm cât de umani suntem, mai punem și pe Facebook diverse poze de la diverse chefuri și petreceri”, a spus Burulea.
- ”Există o hotărâre definitivă și irevocabilă care spune să se aplice contractul colectiv de muncă, dar, având în vedere că nu s-a aplicat ceea ce solicitați dumneavoastră, ați acționat din nou în judecată DGASPC și aveți în momentul acesta 13 procese care nu sunt finalizate. Dacă prin dialog nu reușiți să vă înțelegeți, o să lămurească instanța situația”, a spus prefectul Darius Filip.
În timpul ședinței de Dialog Social, directorul de cabinet al prefectului a refuzat să le primească pe cele câteva angajate ale unor centre din subordinea DGASPC, care s-au prezentat la Prefectură pentru a-și cere drepturile salariale, pe motiv că au întârziat.
- ”Pe lângă că avem salar destul de mic, lucrăm cu oameni cu dizabilități, cu handicap mintal și ne-a tăiat sâmbetele și duminicile și am rămas cu 1.500 lei salar. Din asta trăim și luctăm, sâmbetele și în sărbătorile legale (...)”, a declarat pentru satumarenews.ro Agota Coța, infirmieră de 25 de ani, la centrul ”O viață nouă”.
O colegă a acesteia a declarat că ”a câștigat în instanță cei 75%, dar niciodată nu ni s-au dat, iar acum, mai nou, și hârtiile și toate s-au pierdut. Ce înseamnă asta? Noi suntem chiar niște sclavi?! Noi nu cerem nimic, numai ce spune legea”, a spus Ciontoș Ildiko, angajată a Centrului ”O viață nouă”.