pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Micuţul Dorian, bebeluşul familiei Săvianu, pentru care s-au mobilizat mii de sătmăreni pentru a-i salva viaţa, a plecat azi noapte la Domnul.

Șoferii de TIR așteaptă chiar și 120 de minute să iasă din țară.

Un tânăr, de 23 ani, a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism pe DN 1C, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Primăria Municipiului Satu Mare anunță că se pot depune solicitări pentru eliberarea abonamentelor de parcare tip LOCATAR și pentru zona B (atât pentru persoanele fizice, cât și juridice).

Un copil de numai 3 zile din județul Satu Mare are nevoie de ajutorul tuturor sătmărenilor. Micuțul a fost diagnosticat cu malformații la inimă și trebuie operat în două săptămâni.

Pe parcursul zilei de azi, în mai multe zone ale municipiului Satu Mare au avut loc tamponări, accidente sau defecțiuni ale mașinilor. 

În urmă cu câteva minute, în jurul orei 20,00, în intersecția din fața Muzeului Județean din municipiul Satu Mare a avut loc, din nou, un accident rutier.

Pompierii au fost solicitaâi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Atea.

Un biciclist, de 14 ani, a fost rănit grav, ieri, 7 ianuarie, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Sanislău.

Sătmărenii pot achita impozitele și taxele locale în cele două locații ale Direcției de Impozite și Taxe Locale (P-ţa Romană și în incinta Centrului Comercial Someșul, etaj IV).

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat la controlul de frontieră un tânăr din judeţul Maramureş care conducea un autoturism marca Audi A3, aflat în atenţia autorităţilor.

Un bărbat, de 43 de ani, condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiunii de tâlhărie, a fost depistat de polițiști.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat 22 de persoane, care au comis acte de braconaj, în urma unei acțiuni desfășurate de la data de 6 ianuarie.

Un bărbat, de 38 de ani, a fost depistat de polițiștii la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Un bărbat, de 34 de ani, a fost depistat de polițiștii negreșteni la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Duminică, 6 ianuarie, la ora 20.50, pe drumul județean 191, în afara localității bihorene Viişoara, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Becheni, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Păgaia - Viișoara, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, într-o curbă înspre stânga a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Ghenetea, județul Bihor.

Un incendiu puternic a izbucnit azi, în jurul amiezii, la acoperișul unei case situate în municipiul Satu Mare, pe strada Trandafirilor, în zona Cartierului 14 Mai.

Punctele de trecere ale frontierei din Petea și Urziceni sunt din nou sufocate pe sensul de ieșire din țară.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii