Vei afla cum s-a format Sistemul Solar, cum a apărut Universul și viața pe Terra și, poate, răspunsul la cea mai importantă întrebare: dacă există viață în Univers în afara planetei Pământ. Accesul la eveniment este gratuit.
Evenimentul va începe la 19:30 cu o sesiune de experimente de chimie, fizică și astronomie susținute de simpaticul Profesor Trăsnit. Acesta va explica noțiuni științifice pe înțelesul copiilor, în stilul caracteristic.
Programul va continua cu o prezentare interactivă susținută de Cătălin Beldea, editor la revista Știință și Tehnică, la 20:30 - Astronomie pe înțelesul tuturor. Telescoapele și lunetele intră în scenă la 21.30 cu o sesiune de observații astronomice pentru absolut toți participanții. Cu ajutorul specialiștilor, publicul va putea observa frumoasele minuni ale Universului – inelele lui Saturn, sateliții lui Jupiter si benzile sale, precum si misterioasele cratere de pe Lună.
Mai mult, pe toată durata evenimentului, participanții vor avea ocazia să admire o expoziție cu cele mai reușite fotografii surprinse de Cătălin Beldea, în timpul expedițiilor dedicate eclipselor solare.
Ghidul și organizatorul acestui eveniment este Cătălin Beldea, vânător de eclipse, astrofotograf și Astronomy Editor al revistei Știință & Tehnică. Cătălin este recordman la observații de eclipse totale de Soare - a documentat 12 eclipse totale pe 6 continente.
Măsuri sporite de protecție în mall
Shopping City Satu Mare controlează traficul respectând recomandările autorităților: masca de protecție este obligatoriu a fi purtată de către toți angajații și clienții, iar centrul comercial a implementat un sistem pentru verificarea temperaturii la intrare și asigură distanțarea socială de minimum 2 metri, pentru un shopping responsabil și în siguranță. De asemenea, aerul din centrul comercial este filtrat și schimbat constant, fără recircularea acestuia, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor.