pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Consiliul Județean Satu Mare și Spitalul Județean de Urgență au câștigat un proiect cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19.

Caravana Cancel Cancer va ajunge în Carei pe 14 august și va poposi în parcarea Kaufland de pe Calea Mihai Viteazul nr 18.

Laboratorul pentru realizarea testelor COVID-19 a fost dotat de către Consiliul Județean Satu Mare cu 4.800 de kituri de teste pentru depistarea infecției cu coronavirus.

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare are, de astăzi, în custodie un nou aparat de ventilație cu turbină VG-70. 

Municipiul Carei va primi o finanțare de 2,3 milioane lei, din fonduri europene, pentru proiectul intitulat ”Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în municipiul Carei”. 

Jurnal Medical este o aplicație web în care fiecare cetățean român, indiferent de localitate, se poate înscrie pentru a-și monitoriza starea de sănătate. 

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții DSP-urilor, la Ministerul Sănătății, pentru a stabili măsurile noi după aprobarea Legii Carantinei.

Asistenții sociali din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare colectează haine pentru nou-născuți și copii (noi sau folosite, dar într-o stare foarte bună), scutece de unică folosință și produse de igienă. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, luni seară, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că marți va semna un ordin de ministru prin care pacienții asimptomatici să poată fi externați din spitale în termen de 10 zile.

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, marți, că a avut discuții și a înscris România în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID.

Începând cu data de 10 iunie 2020, Spitalul Municipal Carei furnizează servicii medicale de urgență, servicii medicale de spitalizare și servicii medicale de specialitate în ambulatoriu, se arată într-un comunicat de presă.

Spitalul din Carei care trata pacienți cu coronavirus își reia activitatea normală, pe fondul scăderii cazurilor COVID-19.

În ultima perioadă, Crucea Roșie Satu Mare a avut nenumărate acțiuni.

Clădirea Dispensarului de Pneumoftiziologie (TBC) Satu Mare intră în reabilitare începând cu data de 1 iunie 2020. 

Ministerul Sănătății a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, 44.074 persoane din sistemul sanitar urmând să primească stimulentul de risc aferent lunii aprilie.

Cu începere din data de 18.05.2020, Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare își reia ctivitatea în regim normal continuu și online, conform următorului program:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi este necesară actualizarea Legii sănătăţii, întrucât aceasta este ”depăşită”.

TBI Bank donează 62.500 lei spitalului județean din Satu Mare pentru nevoile sistemului medical în contextul pandemiei de COVID-19.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii